OFICIAL - Ce INTERDICȚII i-au impus procurorii Laurei Codruța Kovesi

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 29-03-2019 12:58
Actualizat: 29-03-2019 17:47

Procurorii de la Secția de Investigarea a Infracțiunilor din Justiție i-au impus măsura controlului judiciar fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi. Controlul judiciar vine și cu o serie de interdicții cum ar fi că nu mai are voie să lucreze în Parchetul General și nu are voie să vorbească cu presa despre dosar.

Citește și: Sondaj CURS: Se conturează un duel clar în turul II al alegerilor prezidenţiale

”Prin ordonanța din data de 28 martie 2019 s-a dispus aplicarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data emiterii ordonanței, urmând ca în timpul cât se află sub control judiciar, procurorul să respecte următoarele obligații:

a) Să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemată;

b) Să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție cu privire la schimbarea locuinței;

c) Să se prezinte la D.G.P.M.B.- Politia de Sector, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemată;

d) Să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului de caz;

e) Să nu desfășoare activitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție, dată fiind situația de fapt care face obiectul urmăririi penale și funcția în exercitarea căreia a comis faptele penale;

f) Să nu dețină, să nu folosească, să nu poarte arme, să nu ia legătura cu mai multe persoane si martori;

g) Să nu intre în legătură cu mass-media cu privire la faptele pentru care se efectuează urmărirea penală în cauză.”, arată comunicatul SIIJ.