Șoferii Ambulanței Corabia acuzați că furau combustibil se pot întoarce la muncă

Autor: George Traicu
Publicat: 29-03-2019 17:01

Șapte dintre șoferii Ambulanței Corabia acuzați că furau combustibil au obținut dreptul de a reveni pe funcții, decizia aparținând Tribunalului Olt și este definitivă potrivit mediafax.

Șapte dintre șoferii de ambulanță de la stația Corabia acuzați că furau, în mod repetat, motorină din autosanitare, au obținut dreptul de a reveni pe funcții.

Decizia Tribunalului Olt a fost pronunțată joi și este definitivă.

Practic, Tribunalul Olt a dispus încetarea unor obligaţii, printre care aceea ca șoferii să îşi exercite profesia. Ceilalți ambulanțieri rămân sub control judiciar pentru că au formulat contestație în afara termenului.

Ambulanțierii vor fi cercetați în continuare, cauza fiind disjunsă în trei dosare. Anchetatorii verifică inclusiv dacă în perioada în care s-au înregistrat furturile de motorină au murit oameni, în condițiile în care ambulanțele ar fi circulat mai încet pentru a face economie de combustibil.

În august 2018, poliţiştii din judeţul Olt au făcut 17 percheziţii la sediul Ambulanţei şi la locuinţele mai multor persoane bănuite că, în perioada 2015-2018, şi-ar fi însuşit, în mod repetat, combustibil din cota alocată lunar autospecialelor din dotare, prejudiciind astfel bugetul instituţiei. Apoi, 13 ambulanțieri au fost puși sub control judiciar, fiind cercetați pentru delapidare, fals și uz de fals.