Momente complicate pentru Erdogan. Partidul său e pe cale să piardă alegerile în Capitala Turciei. Lucrurile sunt la limită și la Istanbul

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 31-03-2019 22:17
Actualizat: 31-03-2019 22:18

Binali Yildirim, fost premier şi preşedinte al parlamentului, este pe primul loc în cursa pentru primăria oraşului Istanbul, informează agenţia de ştiri Anadolu, preluată de dpa preluat de agerpres.

Vezi și: Traian Băsescu profețește un CUTREMUR pe scena politică: va fi vai și amar de Dragnea!

După numărarea a 88% din voturi, Yildirim, din partea Partidului justiţiei şi dezvoltării (AKP), deţine 49,6% din sufragii.

Candidatul opoziţiei Ekrem Imamoglu este creditat cu 47,7% din voturi.

Imamoglu, din partea Partidului republican al poporului (CHP) şi al alianţei de centru-dreapta Iyi, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă: "Din nefericire este vorba despre o manipulare reală". El le-a cerut oamenilor să monitorizeze atent numărarea voturilor.

Centrul cultural şi de afaceri al ţării a fost condus de tabăra islamistă conservatoare din 1994, anul în care Recep Tayyip Erdogan, acum preşedinte, a fost ales primar al Istanbulului.

Vezi și: Sondaj CURS - Iohannis domină topul prezidențiabililor, dar în scădere bruscă de viteză. Creștere ușoară Tăriceanu, scădere Dragnea. Cioloș stagnează

Mansur Yavas, candidatul opoziţiei pentru primăria din Ankara, deţine un avans sensibil, potrivit Anadolu.

Yavas, din partea CHP, are 49,8% din voturi, un avantaj sensibil în faţa rivalului din partea AKP.

Fostul ministru Mehmet Ozhaseki este candidatul AKP pentru capitala Turciei, care a fost controlată de conservatori din 1994.