OSCE: Alegerile din Ucraina, 'competitive' şi 'bine organizate'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 01-04-2019 18:04

Alegerile prezidenţiale care au avut loc duminică în Ucraina au fost 'competitive' şi 'bine organizate', a indicat luni Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a cărei misiune a monitorizat în mod independent scrutinul, potrivit dpa şi Unian, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Poșta Română a devenit agent electoral pentru PSD! Cât costă întreaga operațiune .

Actorul de comedie Volodmir Zelenski este învingătorul primului scrutin al alegerilor, după numărarea a 80% din sufragii, indică media de stat ucrainene.

'Alegătorii au avut o paletă largă de candidaţi şi s-au prezentat în număr mare la vot', a indicat coordonatorul special al misiunii OSCE, Ikka Kanerva, într-o conferinţă de presă difuzată de televiziunile locale.

Citește și: Ministerul Justiției șochează! Se dorește suplimentarea de posturi la o secție care o anchetează pe Kovesi

OSCE a avut peste 50 de echipe de observatori la alegerile din Ucraina, a declarat şefa delegaţiei germane în Adunarea Parlamentară a OSCE, Doris Barnett. 'Ziua alegerilor a fost bine organizată şi a decurs fără disfuncţionalităţi', a mai spus ea, adăugând că 'adevărata muncă abia urmează, există multe reforme de înfăptuit'.

Alegerile prezidenţiale au avut loc în Ucraina într-o situaţie de securitate complexă, având în vedere că votul nu a putut fi organizat atât în Crimeea anexată de către Rusia, cât şi în zonele controlate de rebelii separatişti în estul Ucrainei, notează OSCE.

Printre alte lacune, OSCE a semnalat presupusa utilizare abuzivă a resurselor administrative şi cumpărarea voturilor.

Citește și: Rareș Bogdan, analiză la sânge: De unde vine pericolul suprem pentru Liviu Dragnea – Cine i-ar putea fura votanții

Ministerul de Interne al Ucrainei a indicat că peste 1.600 de reclamaţii au fost făcute privind încălcări ale legii electorale în timpul alegerilor. Peste 100 de reclamaţii au avut legătură cu activităţi legate de campania ilegală, a precizat ministerul într-un comunicat pe pagina sa de Facebook. Candidaţii nu au voie să mai participe la campanie imediat înainte de alegeri.

Zelenski, un outsider, care nu a exercitat până acum nicio funcţie politică, a câştigat peste 30% din voturile numărate, aproape dublu faţă de cele 16% acumulate de către preşedintele în exerciţiu, Petro Poroşenko.

Citește și: Olguța Vasilescu îl torpilează pe Klaus Iohannis! Atac fără precedent

Fostul premier Iulia Timoşenko s-a clasat pe locul trei cu 13%, a informat agenţia de presă oficială Ukrinform, citând Comisia Electorală Centrală.

'Acesta este doar primul pas spre marea victorie', le-a spus Zelenski susţinătorilor săi duminică seara la Kiev, după publicarea primelor rezultate ale exit poll-urilor.

Întrucât niciunul dintre candidaţi nu a reuşit să obţină majoritatea necesară pentru a câştiga din primul tur, un al doilea tur de scrutin va avea loc peste trei săptămâni, la 21 aprilie.