Partidul Democrat Unionist din Irlanda a votat împotriva tuturor alternativelor pentru Brexit

Autor: George Traicu
Publicat: 02-04-2019 08:07

Membrii Partidului Democrat Unionist din Irlanda au votat luni seară împotriva tuturor opțiunilor alternative de gestionare a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, a transmis un purtător de cuvânt al partidului, citat de Reuters potrivit mediafax.

Partidul Democrat Unionist din Irlanda are zece reprezentanți în Parlamentul britanic.

„Nicio opțiune nu se află pe lista preferințelor noastre”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Membrii Camerei Comunelor s-au pronunţat luni seară împotriva organizării unui nou referendum, respingând toate cele patru amendamente supuse la vot. Printre cele patru amendamente respinse se numără negocierea unei uniuni vamale cu Uniunea Europeană, aderarea la piața unică a UE și anularea Brexitului prin revocarea Articolului 50.

Setul de propuneri alternative a fost respins pentru a doua oară de când Parlamentul britanic a preluat controlul de la Guvern asupra procesului Brexit.

Marea Britanie ar urma să părăsească Uniunea Europeană pe 12 aprilie în cazul în care Camera Comunelor nu va aproba Acordul Brexit. Dacă documentul va fi aprobat, Marea Britanie va părăsi UE pe 22 mai.