AIEA cere Riadului o 'clauză de salvgardare' pentru primul său reactor nuclear

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 05-04-2019 23:27

Directorul Agenţiei internaţionale pentru energie atomică (AIEA), Yukiya Amano, a declarat vineri că a cerut Arabiei Saudite să încheie o "clauză de salvgardare" pentru a garanta că materialul nuclear destinat primului să reactor atomic nu este deturnat în scopuri militare, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

Imagini suprinse din satelit de pe şantierul reactorului, de la periferia Riadului, au alimentat recent dezbaterea de la Washington, unde opoziţia democrată critică graba lui Donald Trump de a aproba proiecte nucleare în regatul petrolier.

Citește și: Ieșire fulgerătoare a lui Augustin Lazăr! Reacție în forță, după interviul difuzat de Antena 3

Însă şeful agenţiei ONU însărcinate să supravegheze activităţile atomice ale statelor, aflat în trecere prin capitala SUA, a dat asigurări că proiectul nu are nimic secret, Arabia Saudită anunţând organismul cu sediul la Viena din 2014.

El a adăugat totuşi că AIEA şi-ar dori ca acum să meargă dincolo de acordul încheiat cu Riad, unul destinat ţărilor care nu importă decât cantităţi reduse de material nuclear.

"Noi am propus Arabiei Saudite să-l abroge şi să-l înlocuiască cu o veritabilă clauză de salvgardare completă", le-a declarat jurnaliştilor Yukiya Amano. Această clauză vizează precizarea modalităţilor de cooperare cu AIEA în cadrul unui Tratat de neproliferare nucleară.

Citește și: Liviu Dragnea îl torpilează pe Klaus Iohannis! Îl refuză pe șeful statului

"Ei nu au spus 'nu', nu au spus 'da', se gândesc la asta. Aşteptăm", a adăugat el. "Pentru moment, nu au materialul nuclear" în chestiune, "deci nu există nicio încălcare".

Potrivit lui, saudiţii ar putea începe să importe acest material "până la sfârşitul anului", chiar dacă a afirmat că proiectele nucleare suferă frecvent întârzieri.

Secretarul american al energiei Rick Perry a declarat săptămâna trecută că SUA au dat undă verde companiilor americane pentru ca ele să poată lucra la şase proiecte nucleare în Arabia Saudită. El a dat asigurări că Washingtonul se angajează să garanteze că saudiţii nu vor putea retrage combustibil uzat pentru a fabrica bombe atomice.

Citește și: Liviu Dragnea a dat cărțile pe față! Cine e cel mai bun ministru din Guvern

Aleşii democraţii s-au declarat însă îngrijoraţi că administraţia Trump este pe cale să aprobe prea repede proiecte de energie nucleară civilă, deşi regatul nu a încercat să încheie un acord aşa-numit Secţiunea 123, în termenii căruia o ţară se angajează să utilizeze paşnic tehnologia.

Puternicul prinţ moştenitor saudit Mohammed bin Salman a avertizat în trecut că ţara sa s-ar putea dota cu arme atomice dacă Iranul le va dezvolta la rândul său, notează AFP.