Zece persoane, surprinse de avalanşe în Regiunea Autonomă Xinjiang Uygur din nord-vestul Chinei

Autor: George Traicu
Publicat: 08-04-2019 16:04

ZZece persoane au rămas blocate luni în urma unor avalanşe produse într-o zonă montană din Changji, în Regiunea Autonomă Xinjiang Uygur din nord-vestul Chinei, conform departamentului de pompieri din Urumqi, citat luni de Xinhua.

Potrivit rapoartelor iniţiale, evenimentul s-a produs într-o vale din Urumqi, capitala Xinjiang, însă ulterior s-a confirmat că avalanşa a avut loc în zona unei păşuni din localitatea Ashili din Changji, în apropiere de Urumqi, a anunţat departamentul de pompieri.

Dintre cele zece persoane surprinse de avalanşe, una a fost rănită, iar o alta acuză o stare de slăbiciune, a declarat conducătorul echipei de intervenţie.

Departamentul local pentru situaţii de urgenţă a solicitat trimiterea elicopterelor pentru a ajuta la eforturile de salvare a persoanelor blocate deoarece condiţiile de trafic au fost îngreunate de avalanşe.