Ludovic Orban: 'PNL a atacat la CCR Regulamentul Camerei în privinţa delegării competenţelor preşedintelui către vicepreşedinţi'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 08-04-2019 19:27

PNL a atacat la Curtea Constituţională prevederile din Regulamentul Camerei Deputaţilor referitoare la delegarea atribuţiilor preşedintelui către vicepreşedinţi şi cere amânarea sesizării lui Florin Iordache privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Klaus Iohannis reacționează la subiectul zilei! Un pas extrem de important

"PNL a atacat la Curtea Constituţională Regulamentul Camerei Deputaţilor, solicitând CCR să se pronunţe asupra delegării de competenţe pe care poate să o facă preşedintele Camerei Deputaţilor către vicepreşedinţi. Punctul nostru de vedere este foarte clar: preşedintele Camerei Deputaţilor nu poate să delege atribuţii ale preşedintelui Camerei Deputaţilor prevăzute de Constituţie către vicepreşedinţi. Tocmai din acest motiv am solicitat Curţii Constituţionale să amâne analiza conflictului juridic de natură constituţională provocat de Florin Iordache în numele inculpatului Liviu Nicolae Dragnea până la judecarea pe fond a sesizării noastre", a anunţat, luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Citește și: Vești bune! Angajații vor putea avea parte de majorări salariale – Cine sunt beneficiarii

El a atras atenţia judecătorilor CCR că solicitarea PNL este extrem de importantă.

"Nu putem accepta ca un organism atât de important în statul român cum este CCR să se transforme într-o instituţie de amnistiere a lui Liviu Dragnea. este limpede pentru orice om cu scaun la cap că toate conflictele declanşate de Florin Iordache în numele lui Liviu Dragnea au ca scop să-l scape de pedeapsă pe Liviu Dragnea. CCR nu poată să devină o firmă de avocaţi a lui Liviu Dragnea sau un organism de amnistiere sau de graţiere pentru Liviu Dragnea", a adăugat Orban.

Citește și: Lansarea de carte a președintelui este sabotată de PSD! Mișcarea neașteptată a partidului

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 10 aprilie sesizarea privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie, au precizat, oficiali ai CCR.

Pe 25 martie, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat că a sesizat Curtea Constituţională această speţă.

Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache.