Miting de pre-campanie la Craiova organizat de PSD. Sunt așteptate 40.000 de persoane

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 12-04-2019 07:59

Un miting de pre-campanie organizat de PSD va avea loc vineri, de la ora 16.00, la Craiova. Potrivit lui Claudiu Manda, sunt așteptate 40.000 de persoane.

„Vreau să precizez că sunt multe organizații județene în țară care vor să organizeze astfel de mitinguri. E primul care se organizează la noi la Craiova. Vom prezenta și candidații și mesajele de campanie electorală. Toți vom fi îmbrăcați în alb, vineri, la orele 16.00. Vor vedea și craiovenii și doljenii la Craiova vor fi 40.000 de oameni. O să fie. Este spațiu pentru că se întinde destul demult în spate spre prefectură. Avem confirmările de la mai mulți. Sunt membrii noștri, smpatizanții noștri. S-ar putea să dureze o oră și un pic. E în funcție de cei care vor adresa cuvântul”, declara Cladiu Manda, potrivit Mediafax.

Ulterior, acesta a dat detalii despre miting, spunând că acesta a fost organizat „în perspectiva alegerilor europarlamentare”.

„Vor fi prezenţi pe scenă lideri din Oltenia, vor fi prezenţi pe scenă primii 20 de candidaţi, vor fi prezente persoane din conducerea organizaţiei naţionale şi din Guvern. Suntem în faza de precampanie şi credem că ar trebui să le spunem oamenilor noştri de ce candidăm”, a spus liderul PSD Dolj.

Întrebat de jurnalişti dacă va participa şi Liviu Dragnea la mitingul din Craiova, Claudiu Manda a răspuns: „Va fi şi Liviu Dragnea pe scenă alături de mine".

Social-democratul a precizat că acțiunea nu este o replică la manifestația liberalilor, pentru că „în județul Dolj nu avem de ce să ne luptăm cu PNL”.

Liberalii au organizat o manifestație la Craiova, unde au fost prezente aproximativ 2.500 de persoane din județele Dolj, Olt, Gorj și Vâlcea.