Fostul deţinut politic Ioan Muntean, dezvăluire după discuţia cu Iohannis: De ce nu îl revocă preşedintele pe Augustin Lazăr

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 12-04-2019 23:03
Actualizat: 12-04-2019 23:05

Ioan Muntean, fost deținut politic, a participat vineri la consultările de la Cotroceni, convocate de preşedintele Iohannis, făcând parte din delegaţia PSD. Acesta i-a cerut președintelui să semneze decretul de revocare al lui Augustin Lazăr din funcţia de procuror general al României.

"Da, i-am cerut să semneze decretul pentru revocarea procurorului general Augustin Lazăr. A zis că mai are două săptămâni și n-are sens. N-am mai zis nimic, ce să mai zic. Nu o să mă apuc eu să-i dictez președintelui", a dezvăluit Ioan Muntean, fost deținut politic la penitenciarul din Aiud, la Antena 3.

Citește și: ATENŢIE! Când trebuie să te FEREŞTI de lavandă, în ciuda zecilor de beneficii ale plante

Anterior, imediat după discuţiile de la Cotroceni, Muntean afirmase că președintele le-a mai spus celor doi foști deținuți politici că "va vedea" dacă-l va revoca pe Augustin Lazăr.

Partidul Social Democrat a anunţat abia vineri dimineaţă componenţa delegaţiei care urma să participe la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema Justiţiei. Din delegaţie au facut parte Eugen Nicolicea - vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi foştii deţinuţi politic Marin Iancu şi Ioan Muntean.