Actrița Joan Collins a scăpat teafără după un incendiu izbucnit în locuința sa din Londra

Autor: George Traicu
Publicat: 15-04-2019 17:40

Actrița britanică Joan Collins, în vârstă de 85 de ani, și soțul ei, Percy Gibson, au scăpat cu viață dintr-un incendiu izbucnit în apartamentul lor din Londra, relatează usatoday.com potrivit mediafax

Anunțul a fost făcut de reprezentantul actriței, Jeffrey Lane. El a afirmat că Joan Collins și Percy Gibson au scăpat teferi din incendiu, dar încă se simt tulburați și supărați după incident.

Lane a mai declarat că Gibson a folosit un stingător pentru a ține focul sub control, în timp ce soția lui a sunat pentru a cere ajutor. Acesta a confirmat că starea de sănătate a actriței este bună.

Joan Collins s-a folosit, duminică, de platforma de micro-blogging Twitter pentru a-și exprima recunoștiința față de salvatori, pompieri, medicii de la ambulanță, polițiștii care au blocat zona din motive de securitate.

BBC a informat că zece pompieri s-au ocupat de stingerea incendiului izbucnit, sâmbătă, la primul nivel al unei clădiri de șapte etaje din cartierul londonez Belgravia. Un purtător de cuvânt al poliției metropolitane a declarat, pentru postul de televiziune, că nu au existat suspiciuni privind cauzele izbucnirii incendiului.

Joan Collins este o actriță britanică devenită celebră pentru rolul lui Alexis Colby din serialul american "Dynasty/ Dinastia", difuzat de postul ABC între 1981 și 1989. Interpretarea ei a fost recompensată cu Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în 1982. Collins a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood în 1983, iar serialul "Dynasty" a avut cele mai mari audiențe pentru o producție TV în SUA între anii 1984 și 1985.