Emmanuel Macron, decizie extremă după incendiul care a devastat Notre Dame: Campania pentru europarlamentare, suspendată

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 16-04-2019 13:11

Campania electorală europeană a președintelui francez Emmanuel Macron este suspendată pentru moment după incendiul de la Catedrala Notre-Dame, a declarat Nathalie Loiseau, politician francez, care deschide lista partidului lui Macron în această campanie, relatează Reuters.

"Toți trecem printr-un moment de tristețe extremă. Lista "Renașterea" este o parte integrantă a acestui moment de unitate națională. Prin urmare, suspendăm campania până la noi ordine", a scris Loiseau pe contul său de Twitter.

Raportul în cazul lui Tăriceanu, amânat din nou. Procurorii DNA, chemați la Comisie

Partidul LREM, condus de preşedintele francez Macron, a intitulat lista candidaţilor pentru alegerile europarlamentare de luna viitoare "Renașterea".

Un incendiu a izbucnit, luni seară, la Catedrala Notre-Dame din Paris, care a fost evacuată, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de site-ul cotidianului Le Figaro. Incendiul a izbucnit la ora 18.50 (19.50, ora României) la o sursă a sistemului de încălzire al Catedralei Notre-Dame.

Catedrala romano-catolică Notre-Dame din Paris, situată în Arondismentul 4 al capitalei Franţei, a fost construită în perioada 1163-1345 în stil gotic. Catedrala este unul dintre monumentele emblematice ale Parisului.

Pompierii au stins incendiul de la Catedrala Notre Dame din Paris, după ce s-au luptat cu focul timp de nouă ore, a anunţat marţi brigada de pompieri din Paris.