Donald Trump a respins prin veto rezoluţia Congresului care solicită încheierea angajamentului militar în Yemen

Autor: George Traicu
Publicat: 17-04-2019 07:31

Preşedintele Donald Trump a respins prin veto, aşa cum era de aşteptat, o rezoluţie a Congresului care solicita încetarea oricărui sprijin american acordat coaliţiei saudite în războiului din Yemen, opunându-se pentru a doua oară în ultimele două luni unei decizii a Legislativului american, transmite AFP potrivit Agerpres.

"Această rezoluţie este o tentativă inutilă şi periculoasă de slăbire a puterilor mele constituţionale, care pune în pericol viaţa unor cetăţeni americani", se afirmă într-un comunicat de presă al liderului de la Casa Albă în legătură cu textul adoptat de cele două camere ale Congresului, la începutul lunii.

Această acţiune politică a fost percepută ca o insultă de preşedintele republican, ţinând cont de majoritatea pe care o deţine în Senat partidul din care face parte.

Congresul a recurs la o lege votată în 1973, ce limitează puterile militare ale preşedintelui în cazul unui conflict extern.

Congresmenii au cerut încetarea operaţiunilor militare în Yemen unde, începând din 2015, Pentagonul oferă "sprijin non-combatant" coaliţiei conduse de Arabia Saudită, un aliat istoric al SUA.

Relaţiile dintre Arabia Saudită şi Statele Unite s-au răcit considerabil după asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în octombrie 2018 de către un comando de la Riad.

Reacţia ezitantă a preşedintelui Donald Trump faţă de tânărul prinţ saudit Mohammed bin Salman, considerat "responsabil" de acest asasinat de către Senatul american, a stârnit indignare.

"Noi oferim acest sprijin din mai multe motive. În primul rând, este datoria noastră să protejăm securitatea celor peste 80.000 de americani care locuiesc în anumite ţări membre ale coaliţiei care au fost victime ale atacurilor (rebelilor) Houthi din Yemen", se mai afirmă în comunicatul Casei Albe.

Yemenul este distrus de un conflict devastator după intervenţia unei coaliţii arabe sub comandă saudită, în martie 2015, în sprijinul forţelor pro-guvernamentale care luptă împotriva rebelilor Houthi, susţinuţi de Iran, cel mai important rival al Arabiei Saudite din Orientul Mijlociu.

Acest conflict a generat cel mai grav dezastru umanitar din lume, potrivit ONU, şi a provocat moartea a peste 10.000 de persoane. ONG-urile declară că numărul morţilor este mult mai mare, iar angajamentul SUA alături de coaliţia condusă de Riad este criticat în mod regulat.