Un bărbat a fost atacat şi ucis de un cerb în sudul Australiei

Autor: George Traicu
Publicat: 17-04-2019 09:14

Un bărbat a fost atacat şi ucis de un cerb pe o proprietate rurală din sudul Australiei, informează BBC potrivit Agerpres.

Potrivit poliţiei, cerbul a atacat un bărbat şi o femeie miercuri în statul Victoria.

Femeia a suferit răni care îi puneau în pericol viaţa şi a fost dusă la spital pentru tratament, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat.

Un studiu privind decesele cauzate de animale în Australia între anii 2000 şi 2013 nu a înregistrat niciun fel de atac letal comis de un cerb, a indicat autoarea acestuia, Ronelle Welton.

Poliţiştii au declarat că au eutanasiat ulterior animalul pe proprietatea unde a avut loc atacul, din apropiere de Wangaratta, la circa 250 kilometri nord-est de Melbourne.

Incidentul este în curs de investigare, au adăugat aceştia.

Un raport al autorităţilor din statul Victoria de anul trecut remarca că "relatările privind riscurile la adresa siguranţei publice puse de aceste animale devin tot mai frecvente".

Potrivit acestuia, populaţia în creştere de cerbi a statului, în prezent de aproximativ un milion de exemplare, este responsabilă pentru mai multe coliziuni rutiere şi daune aduse infrastructurii.

Cu toate acestea, Welton a precizat pentru BBC că nu cunoaşte să fi existat vreun atac al vreunui cerb în evidenţele medicilor legişti din Australia.

Poliţia nu a identificat specia de cerb suspectată de uciderea bărbatului.

Potrivit Departamentului pentru Parcuri Naţionale din statul Victoria, cerbii - care nu sunt nativi în Australia - reprezintă o ameninţare la adresa vegetaţiei din parcurile naţionale