Sistemul VAR va fi utilizat la Cupa Africii pe Naţiuni începând din faza sferturilor de finală

Autor: George Traicu
Publicat: 17-04-2019 13:11

Sistemul VAR va fi utilizat la Cupa Africii pe Naţiuni începând din faza sferturilor de finală. Competiţia este programată în Egipt, în perioada 21 iunie-19 iulie potrivit news.ro

Cei 24 de selecţioneri ai echipelor calificate au dorit utilizarea asistenţei video în cadrul unei întâlniri desfăşurată la 12 aprilie.

Deşi a fost de acord cu selecţionerii, Confederaţia Africană de Fotbal (CAF) a decis ca introducerea sistemului să se facă doar din faza sferturilor, deoarece nu ar fi fost posibil din primul tur, din cauza problemelor tehnice.