Ministrul Comunicaţiilor, avertisment pentru Iohannis: Dacă îl refuză pe Nicolicea ar împinge preşedinţia 'spre zona neconstituţionalităţii'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 17-04-2019 21:42
Actualizat: 17-04-2019 21:47

Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor, afirmă că o eventuală respingere de către preşedintele Iohannis a propunerii pentru Ministerul Justiţiei ar fi neconstituţională. Petrescu susţine că Iohannis vrea să atragă un anumit tip de electoral, fiind în acest sens în competiţie cu Dacian Cioloş.

"Printr-un refuz de învestire a domnului Nicolicea la ministerul Justitiei, preşedintele Iohannis nu ar face decat sa împinga Preşedinţia spre zona neconstituţionalităţii, din punct de vedere al prerogativelor. Preşedintele ar trebui să se recentreze pe atribuţiile pe care le are conform fişei de post.

Inteleg ca războiul de castigare a electoratului este despre ce se întâmplă pe partea dreaptă a esicherului politic, între Dacian Cioloş si preşedintele Iohannis, fiecare prin modul sau de comportament încercand să-şi atragă nucleul dur, fundamentalist.

PSD a ales varianta normalităţii, a elegantei, desfasurandu-se in limitele constitutionale.

Aşteptăm să vedem din partea preşedintelui Iohannis un comportament in linia unei democraţii adevărate, in linia Europei din care pretindem că ne tragem şi facem parte", a declarat Petrescu la Antena 3.