Unicorul românesc UiPath 'rupe gura târgului' cu o nouă donaţie: Pe lângă noul act caritabil, milionul donat pentru Notre Damme pare mărunţiş

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 18-04-2019 07:01

Unicorul românesc UiPath a anunțat, miercuri, o nouă donație: pentru copiii aflați în risc de sărăcie din România și India, unde are printre cei mai mulți angajați. Cu o zi înainte, a promis o donație de un milion de euro pentru restaurarea Notre-Dame, stârnind reacții negative, mai ales în România, potrivit mediafax.

„Anunțul făcut de Daniel Dines, Co-fondator și CEO al UiPath, în cadrul #UiPathTogether Paris, în legătură cu decizia companiei de a susține cu un 1 milion de euro refacerea catedralei Notre Dame e în spiritul valorilor UiPath, care derulează permanent acțiuni cu impact social global. Până de curând, UiPath a făcut investiții importante în inițiative de educație prin intermediul UiPath Academy și Academic Alliance, cel mai recent program prin care am extins colaborarea cu școli și universități din întreaga lume”, a scris UiPath România, miercuri, pe pagina de Facebook.

Citește și: Mega-lovitură pentru Gică Popescu! Va fi executat silit pentru o sumă colosală

Independent de aceste proiecte, UiPath precizează că „și-a asumat, încă din 2018, misiunea de a susține, pe termen lung, copiii care se află în risc de sărăcie, din România și India”.

„Prin intermediul Fundației UiPath, o organizație non-profit fondată de UiPath România, compania va susține copiii din comunitățile sărace din România și India să aibă un viitor mai bun prin acces la educație de calitate, cu sprijinul tehnologiei. Până în 2025, Fundația își propune să transforme viața a 500.000 de copii”, au mai precizat, miercuri, reprezentanții UiPath.

Citește și: Adio, dosare penale! Cum ar putea scăpa Dragnea nepedepsit

Bugetul fundației din acest an este de 2 milioane de dolari, dintre care 60% din partea companiei și 40% din partea fondatorilor companiei.

Anul acesta, 140 de copii de 11-16 ani care provin din familii defavorizate aflate în București, Cluj, Vaslui și Galați vor primi un pachet de sprijin integral (o bursă pentru școală, materiale educaționale, servicii medicale, haine și mâncare), conform datelor furnizate de companie. Echipa coordonată de Raluca Negulescu intenționează să-și extindă proiectele la nivel global.

Citește și: Judecătorii au decis! Radet a intrat în faliment:’Trebuie să mulțumim pentru asta Ministerului Energiei’

„În paralel, continuăm să fim conștienți și să susținem situațiile de criză care apar în fiecare dintre regiunile în care este prezent UiPath. Peste 2.500 de profesioniști lucrează pentru UiPath - în 32 de birouri din 20 de țări”, au mai subliniat reprezentanții UiPath.

Unicorn este denumită compania, de obicei din tehnologie, evaluată la peste 1 miliard de dolari. Înființată la București, acum patru ani, UiPath este specializată în dezvoltarea şi vânzarea tehnologiei de automatizare software a proceselor de lucru din mediul office, iar în prezent este evaluată la peste 3 miliarde de dolari.