Traficul pe Podul Giurgiu-Ruse va fi oprit, joi, timp de o oră

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 18-04-2019 10:48

Traficul pe Podul Giurgiu-Ruse, la frontiera cu Bulgaria, va fi oprit joi, la ieșirea din România, între orele 11.00 - 12.00, ca urmare a unor lucrări la zona de control de frontieră pe teritoriul Bulgariei, scrie Mediafax.

Autorităţile de frontieră bulgare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu cu privire la faptul că joi, în intervalul orar 11.00-12.00, va fi întreruptă circulația, pe sensul de ieşire din România, pentru toate categoriile de autovehiculele, pentru lucrări de punere în exploatare a noii zone de efectuare a controlului de frontieră pe teritoriul Bulgariei.

Citește și: Un adolescent a fost reținut, după ce și-a înjunghiat trei colegi

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu ține permanent legătura cu autoritățile bulgare și a dispus toate măsurile aflate în competență, astfel încât, la reluarea traficului, controlul de frontieră să se desfășoare fluent și operativ.

Cetatenii care călătoresc prin PTF Giurgiu-Ruse pot consulta aplicația „Trafic Online”, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.