Târg de Florii la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 19-04-2019 07:41

Tradiţionalul Târg de Florii îşi aşteaptă vizitatorii de vineri până duminică, între orele 10,00 şi 18,00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, scrie Agerpres.

"Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. De peste 20 de ani, Muzeul Naţional al Ţăranului Român ţine această sărbătoare şi îşi aşteaptă vizitatorii, timp de trei zile, la primul târg de meşteri de peste an'', informează MNŢR.

Citește și: Expoziţii, recitaluri de muzică, ateliere pentru copii şi vizionări de filme vor avea loc, în weekend, la Casa Artelor 'Dinu Lipatti'

La Târgul de Florii participă încondeietoare, ţesătoare, împletitoare, cusătorese, iconari, olari, lingurari, pielari, rudari - meşteri vechi, care şi-au dovedit iscusinţa de-a lungul timpului şi care duc mai departe tradiţia meşteşugului lor, arată organizatorii. 

De la Târgul de Florii vor putea fi cumpărate ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat, dar şi "d-ale gurii", după cum spun organizatorii - cozonaci şi plăcinte, fel şi fel de dulciuri din Teleorman, turtă dulce de Harghita, miere de albine, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă şi dulceaţă. 

Preţul biletului este de 4 lei, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiind de reducere - 2 lei.