ANSVSA, verificări la sânge înainte de Paști - Au curs sancțiunile la comercianții de ouă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 19-04-2019 20:46
Actualizat: 19-04-2019 21:57

În perioada 25martie – 12 aprilie, inspectorii Autoritătii Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor în colaborare cu reprezentanţii Poliției au verificat centre de ambalare ouă, depozite frigorifice sau unități de procesare, aplicând 86 de sancțiuni, conform Mediafax.

În cadrul acestei acțiuni au fost verificate 2.220 de obiective: 535 de mijloace auto utilizate pentru transportul ouălor, 56 de centre de ambalare ouă, 108 unități de depozitare ouă, 7 unități de procesare a ouălor, precum și 1.514 de unități de vânzare cu amănuntul care comercializează ouă.

ALERTĂ CCR, a treia amânare în cazul completurilor specializate/ Decizia, în ziua procesului lui Liviu Dragnea

În urma controalelor efectuate au fost aplicate 86 de sancţiuni în valoare de 319.280 de lei și au fost emise 2 ordonanțe privind suspendarea activității unor unități.

Dintre neconformităţile sancţionate, autoritatea menționează faptul că operatorii unităților de destinație nu notifică autoritățile sanitar-veterinare cu privire la sosirea unor loturi de ouă provenite din alte state membre ale UE; nu respectă normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură pe durata transportului, precum și la nivelul unităților de ambalare, procesare, depozitare și comercializare a ouălor; apar deficiențe privind marcarea și etichetarea ouălor; operatorii unităților de ambalare, procesare, depozitare și comercializare a ouălor nu au pus în aplicare proceduri de dezinfecție, dezinsecție și combatere a dăunătorilor (DDD); deficiențe privind depozitarea și eliminarea deșeurilor și a subproduselor nedestinate consumului uman; depozitarea și comercializarea ouălor în unități neautorizate sau neînregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor; utilizarea unor mijloace auto neigienizate pentru transportul ouălor.