Liviu Dragnea, alături de Irina Tănase de Paște - Cum vor petrece cei doi sărbătoarea Învierii Domnului

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 20-04-2019 18:09
Actualizat: 20-04-2019 18:48

Liderul PSD Liviu Dragnea a spus sâmbătă, întrebat ce va face de Paște, că se va duce cu iubita lui Irina Tănase la o mănăstire.

„Cred că o să fiu cu Irina și vom merge la o mănăstire”, a spus Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a mai spus că nu a stabilit data nunții cu Irina.

„Nu, încă nu. O să aflați. Nu știu (dacă va fi înainte sau după alegerile prezidențiale - n.r.). Eu mă feresc să vorbesc așa... Nici măcar nu știu dacă acceptă. Mă trezesc că-mi iau angajamente și...”, a spus Liviu Dragnea, întrebat dacă a stabilit data nunții.