Traian Băsescu: 'Brexitul e o uriaşă pierdere pentru Uniunea Europeană'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 20-04-2019 21:00

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că Brexitul este o pierdere uriaşă pentru Uniunea Europeană şi avertizează că ”procesul de integrare nu este ireversibil”. ”Incultura, necunoaşterea a ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, naţionalismul, izolaţionismul, dorinţa de a reînvia o suveranitate care a fost pusă pe masa Bruxelles-ului au dus la ieşirea Marii Britanii din UE”, a spus Băsescu, care a adăugat că speră într-o ”minune”, relatează News.ro.

Citește și: Aurelian Pavelescu dă de pământ cu Iohannis: 'L-a batjocorit pe Iulius Filip. Mihai Gâdea l-a somat să-l medalieze, avertizându-l că a grav bolnav'

Fostul preşedinte Traian Băsescu, candidat din partea PMP la alegerile europarlamentare, a declarat, sâmbătă, că ”Brexitul e o uriaşă pierdere pentru Uniunea Europeană”.

”Ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană înseamnă reducerea capacităţii de apărare a Uniunii, Regatul Unit fiind cea mai mare putere militară a Uniunii Europene şi înseamnă reducerea pieţei cu 65 -70 de milioane de cetăţeni. Înseamnă, în acelaşi timp, că UE este în situaţia în care o ţară s-a desprins demonstrând că procesul de integrare nu este ireversibil şi dacă azi a ieşit din UE Regatul Unit mâine poate să urmeze o altă ţară. Nu şi-a dorit nimeni un asemenea eveniment şi nimeni nu a crezut că se va produce. Şi totuşi el s-a produs”, a spus Traian Băsescu.

Acesta a afirmat că ”incultura, necunoaşterea în realitate a ceea ce înseamnă Uniunea Europeană si tratatele UE, naţionalismul, izolaţionismul, dorinţa de a reînvia o suveranitate care a fost pusă pe masa Bruxelles-ului au dus la ieşirea Marii Britanii din UE”.

”Sper să apară o minune prin care politicienii britanici să ajungă la concluzia că trebuie un nou referendum şi Marea Britanie, care a fost un mare prieten al României în interiorul UE, să rămână acolo unde ii e locul, adică în UE”, a adăugat Băsescu.