Siria și Rusia negociază un acord comercial extins și o prezență militară puternică. Bashar al-Assad își întărește controlul

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 21-04-2019 00:21

Președintele Siriei, Bashar al-Assad, a avut vineri și sâmbătă mai multe întrevederi cu oficiali ruși de rang înalt la Damasc, în vederea pregătirii unor negocieri de pace și a închirierii portului Tartus, potrivit Reuters, care citează surse din mass-media din Siria, relatează mediafax.

De asemenea, cele două părți au negociat și un eventual acord comercial între Rusia și Siria. Reuters notează că negocierile dintre cele două state vin în contextul în care Rusia le-a asigurat sprijin militar forțelor loiale președintelui Bashar al-Assad, iar economia siriană este puternic afectată, atât de războiul civil din această țară, cât și de sancțiunile internaționale impuse regimului de la Damasc.

Moscova a promovat în ultima perioadă ideea unor negocieri privind o nouă Constituție și organizarea de alegeri în Siria, ca soluție pentru încheierea conflictului, însă Assad se opune participării opoziției la astfel de negocieri.

Ministerul rus de Externe a anunțat că Assad s-a întâlnit cu trimisul special al Rusiei pentru Siria, Alexander Lavrentiev, cu ministrul adjunct de Externe, Serghei Verșinin, dar și cu o serie de oficiali din cadrul Ministerului rus al Apărării. De asemenea, potrivit Ministerului de Externe de la Moscova, discuțiile ar fi vizat și înființarea unei comisii constituționale, cu care opoziția a fost de acord în cadrul unei conferințe mediate de Rusia, însă această informație nu a fost prezentată și de presa din Siria. Agenția oficială de presă de la Damasc, SANA, a informat că discuțiile s-au axat pe organizarea următoarei runde de negocieri între Siria, Rusia, Iran și Turcia, care va avea loc în Kazahstan.

Potrivit SANA, Assad s-a întâlnit sâmbătă și cu vicepremierul rus Yury Borisov, cu care a discutat teme precum comerțul și cooperarea economică, „mai ales în domeniul energiei și industriei”.

Agenția rusă de presă TASS informează că Borisov a declarat că în curând va fi semnat contractul prin care Rusia va închiria portul sirian Tartus, în contextul în care Parlamentul rus a ratificat, în 2017, un acord cu Damascul pentru a întări prezența militară rusă în Siria. „Discuțiile pe această temă au avansat destul de mult și sperăm că acest contract va fi semnat în cel mult o săptămână”, a declarat Borisov. Reuters notează că semnarea unui asemenea contract ar permite accesul Rusiei la Marea Mediterană.

Agenția SANA a anunțat că Assad și Borisov au discutat și despre sancțiunile pe care statele occidentale le-au impus Siriei și au încercat să găsească modalități pentru remedierea problemelor cauzate de acestea.

Statele Unite și Uniunea Europeană au impus sancțiuni drastice Siriei la scurt timp după declanșarea războiului civil din această țară, ca răspuns la acțiunile regimului Assad, descrise de statele occidentale ca fiind niște „atrocități”.