Captură incredibilă a inspectorilor vamali Bucureşti: Ţigări şi maşini indisponibilizate în urma unei acţiuni îndreptate împotriva contrabandei cu tutun

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 25-04-2019 20:29

Inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti au confiscat ţigarete şi două autovehicule ce erau folosite la transportul acestora, în valoare totală de aproximativ 200.000 euro, informează DGV, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Lovitură pentru șeful Aeroportului Otopeni! Ministrul Transporturilor i-a dat lovitura de grație

În noaptea de 24 - 25 aprilie 2019, inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti au confiscat 1.409.140 ţigarete (70.457 pachete, 140,914 bax-uri) mărcile Ashima, Marble, Ritm, Marvel Demiblue, cu timbre fiscale Republica Moldova cât şi fără timbre, precum şi două autovehicule marca Nisan şi Iveco (înmatriculate în Bulgaria) folosite la transportul ilicit al produselor.

Citește și: ANAF face anunțul mult așteptat! Datoriile românilor vor fi șterse

"Reţinerile au fost efectuate cu ocazia unor acţiuni comune efectuate la solicitarea operativă a ofiţerilor MAI din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - IPJ Ilfov, ce au vizat locaţii din judeţul Prahova şi Ilfov. Verificările în cauză vor fi continuate de către organele de poliţie, sub aspectul săvârşirii unor fapte de natură penală", se menţionează în comunicat.