Reacţie CINICĂ: Proprietara maşinii în care a murit designerul Răzvan Ciobanu se gândeşte la paguba materială

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 29-04-2019 21:10
Actualizat: 30-04-2019 09:28

Răzvan Ciobanu a murit într-un accident cumplit. Designerul a pierdut controlul volanului și a intrat în mai mulți copaci. Accidentul s-a produs între localitățile Năvodari și Săcele din județul Constanța.

Ulterior s-a aflat că mașina pe care o conducea creatorul de modă, un Range Rover, aparținea unei femei. Mașina de aproximativ 100.000 de euro era înmatriculată pe numele partenerei lui Iulian Cercel, Mădălina Ignatuc.

CITEȘTE ȘI: Remediu naturist pentru artrită şi reumatism: Cum să-ţi confecţionezi perna cu muşeţel

„Să vedem cine o să mă despăgubească. Nici nu-l cunosc personal pe Răzvan Ciobanu”, a spus femeia, potrivit libertatea.ro, după ce a confirmat că mașina îi aparține.

Deși inițial s-a crezut că în mașină ar mai fi fost și o a doua persoană, ulterior a fost clar că este vorba doar despre actul de identitate al lui Iulian Cercel, cel care, dealtfel, îi împrumutase mașina lui Răzvan Ciobanu. Acesta este fiul unui om de afaceri din Călărași, decedat în urmă cu câțiva ani, și prieten cu designerul.  Cercel a fost contactat de polițiști și este așteptat la Constanța pentru a lămuri exact împrejurările în care i-a împrumutat amicului său mașina, dar și pentru a explica de ce actul său de identitate se afla în autoturism.