SCM Timişoara - SCM Craiova, scor 78-90, în meciul trei din sferturile Ligii Naţionale de baschet masculin

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 01-05-2019 18:58

Echipa de baschet masculin SCM Timişoara a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, de formaţia SCM Craiova, cu scorul de 90-78 (46-44), în cea de-a treia partidă din cinci programate în sferturile Ligii Naţionale. Scorul general este de 2-1 pentru oaspeţi, iar meciul patru va avea loc vineri, tot la Timişoara.

În primele două meciuri, victoriile s-au împărţit: 71-69 pentru SCM Timişoara şi 88-72 pentru SCM Craiova. Astfel, având 2-1 la general, cu o victorie în meciul patru de vineri, SCM Craiova va obţine calificarea în semifinalele Ligii Naţionale, informează news.ro.

Tot miercuri, în Capitală, se joacă şi meciul trei din confruntarea U Banca Transilvania Cluj – Steaua Bucureşti, în care clujenii conduc cu 2-0 la general (71-68 şi 72-64).

În celelalte dispute din sferturi, CSM Oradea şi CSU Sibiu conduc cu 2-0 la general, în faţa formaţiilor Dinamo Bucureşti şi BCMU Piteşti, iar meciul trei este programat joi.

Câştigătoarele din faza sferturilor se califică în semifinale, unde se va lupta, tot în cinci partide, pentru titlul naţional.

Campioana en-titre este CSM Oradea.