Mircea Lucescu cere înființarea unei competiții pentru cluburile de fotbal din Europa de Est

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 03-05-2019 17:22
Actualizat: 03-05-2019 17:40

Mircea Lucescu (73 de ani) nu antrenează momentan, dar se alătură ideii începute de Gică Hagi (54 de ani), cu privire la înfiinţarea unei noi competiţii care ar urma să cuprindă echipe din Europa de Est.

Prin aceasta, formaţiile de club din această zonă vor putea ”să fie competitive şi să poată câştiga trofee”, e de părere ”Il Luce”. Fostul selecţioner al Turciei spune că a discutat şi cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu. L-a îndemnat să discute cu ceilalţi preşedinţi şi să meargă la UEFA. "I-am spus şi lui Burleanu, organizaţi-vă preşedinţii de federaţii din estul Europei şi creaţi, dacă lucrurile vor continua aşa, o asociaţie, care să fie subordonată UEFA, pentru a le permite echipelor din această parte a continentului să fie competitive şi să poată câştiga trofee. Nu numai să pierzi în continuu. Nu se poate ca toate titlurile să se ducă în vestul Europei", a spus Mircea Lucescu la DigiSport.

Ideea unei astfel de competiţii a fost adusă prima dată în discuţie de francezul Michel Platini, dar din păcate nu s-a întâmplat nimic notabil. ”Singurul care a mai încercat să apere această parte a Europei a fost Michel Platini. El a înţeles ce înseamnă competiţia şi competitivitatea. După el a venit interesul marilor echipe europene, aceleaşi echipe ajung în semifinale, finale, foarte greu mai ajung cele din est. Când o echipă din estul Europei ajunge în sferturi, e mare sărbătoare. Sunt multe probleme care trebuie rezolvate. Altfel, fotbalul din est se va duce în jos. Doar Rusia mai încearcă să facă faţă situaţiei.

Eu, când eram în Comisia Tehnică de la UEFA, condusă de Ionuţ Lupescu, apăram interesele echipelor din estul Europei. Mai erau vreo doi antrenori din est, iar în rest numai din vest şi apărau interesul lor. Noi aproape că nu existam", a încheiat Mircea Lucescu.