Mareşalul Khalifa Haftar îndeamnă să li se administreze o lecţie şi mai dură rivalilor săi, în bătălia pentru Tripoli

Autor: George Traicu
Publicat: 06-05-2019 08:36


Mareşalul Khalifa Haftar, lansat în cucerirea oraşului Tripoli, a adresat un apel trupelor sale, duminică seară, cu ocazia Ramadanului, "să administreze o lecţie şi mai dură" forţelor care apără capitala Libiei şi Guvernului de uniune naţională (GNA), relatează AFP potrivit Agerpres.

După o înaintare rapidă cu ocazia lansării ofensivei la 4 aprilie, trupele sale din autoproclamata Armată naţională libiană (ANL) au fost oprite la porţile oraşului de forţele fidele GNA, printre care miliţiile armate din oraşul Misrata. De peste o lună se desfăşoară lupte la sud de oraş, precum şi la periferia sudică a capitalei.

Omul forte din estul Libiei a adresat oficial instrucţiuni trupelor sale într-un mesaj citit de un purtător de cuvânt al ANL, generalul Ahmad al-Mesmari, şi difuzat seara târziu, la câteva ore după începutul "lunii binecuvântate a Ramadanului, luna jihadului", războiul sfânt.

Anunţul a fost făcut la câteva ore după un apel al Misiunii de sprijin a ONU în Libia (UNSMIL) la "un armistiţiu umanitar de o săptămână care poate fi reînnoit", cu ocazia începutului Ramadanului.

De la 4 aprilie, luptele au făcut cel puţin 392 de morţi, 1.936 de răniţi şi peste 55.000 de deplasaţi, potrivit statisticilor ONU