Criza diplomatică dintre Emiratele Arabe Unite și Qatar se adâncește: EAU a reținut timp de o săptămână un vapor sub pavilion qatarez

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 06-05-2019 20:19

Emiratele Arabe Unite (EAU) au reţinut, timp de o săptămână, un vapor militar din Qatar care a intrat în apele lor teritoriale, în contextul în care cele două ţări se află într-o criză diplomatică de doi ani, au declarat luni surse oficiale pentru AFP, potrivit news.ro.

Citește și: Toți românii cu Prima Casă sunt vizați! Mutarea pe care o pregătește Guvernul Dăncilă

”EAU au eliberat un vapor militar din Qatar cu patru persoane la bord” - doi cetăţeni din Qatar, un palestinian şi un indian -, a declarat Ministerul de Externe din EAU într-un comunicat citat de agenţia oficială WAM.

Nava a intrat în apele EAU la 30 aprilie, a precizat ministerul, fără să prezinte alte informaţii.

Citește și: A fost apăsat butonul de panică! Trocul făcut de Liviu Dragnea

La 5 iunie 2017, EAU, Arabia Saudită, Bahrainul şi Egiptul şi-au întrerupt relaţiile diplomatice cu Qatarul, dar şi legăturile aeriene, maritime şi terestre cu această ţară, pe care au acuzat-o de susţinerea unor grupări radicale şi că se apropie de Iran.

Citește și: S-a dat ordin! Cutremur pe piață! Lovitură pentru Vodafone, RCS&RDS și ceilalți mari jucători

Qatarul respinge aceste acuzaţii şi îşi acuză adversarii că încearcă să-i plaseze politica externă sub tutelă.

EAU şi Qatarul au semnalat în trecut mai multe incidente aeriene implicând avioane civile, însă fără gravitate.