Un rugbist în vârstă de 15 ani a murit în urma unui stop cardiac

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 07-05-2019 20:31

Pierre Launet, căpitanul echipei de rugby juniori a clubului US Marmande, care a suferit un stop cardiac, în aprilie, la un antrenament, a încetat din viaţă luni, informează Le Figaro, relatează News.ro.

Citește și: VIDEO - Fundașul Vincent Kompany de la Manchester City a marcat un gol extraordinar în meciul cu Leicester

Launet se afla de două săptămâni în comă indusă în spitalul Pellegrin, din Bordeaux.

La 23 aprilie, jucătorul de rugby în vârstă de 15 ani a suferit un stop cardiac şi s-a prăbuşit pe teren la începutul unui antrenament. El a fost transportat iniţial la spitalul din Marmande, iar după scurt timp a fost transferat la Bordeaux.