Toate femeile ținute ostatice în apropiere de Toulouse au fost eliberate: suspectul este un minor din mișcarea vestelor galbene

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 07-05-2019 22:52

Toate cele patru femei ţinute ostatice de către un tânăr, într-un local de pariuri sportive, la Blagnac, în apropiere de Toulouse, au fost eliberate marţi seara, a declarat o sursă din cadrul poliţiei pentru AFP, relatează News.ro.

Citește și:  Germania și Franța nu văd cu ochi buni anularea alegerilor locale din Istanbul

Suspectul, în vârstă de 17 ani, cunoscut în legătură cu fapte de drept comun, reţinut în cadrul mişcării ”vestelor galbene”, a eliberat mai întâi o femeie luată ostatică, către ora locală 20.00 (21.00, ora României), iar apoi pe celelalte trei. Luarea de ostatici a început imediat după ora locală 16.00 (17.00, ora României).