Timmermans vrea venit minim universal în UE. Piperea: 'Ideea plagiată de Franz nu e deloc rea'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 08-05-2019 08:38
Actualizat: 08-05-2019 08:40

Avocatul Gheorghe Piperea reacţionează la propunerea prim-vicepreşdintelui Comisiei Europene de introducere a unui venit minim universal la nivelul UE. Acesta aminteşte însă că în România există o opoziţie vehementă chiar şi la ideea de creştere a salariului minim.

"Franz vine la Sibiu cu o propunere nemaiauzita* : sa fie introdus venitul minim universal “la nivel european”, recte, 60% din venitul mediu lunar platibil in fiecare stat membru al UE sa fie asigurat de stat oricarui cetatean european. Nu e clar ce regim vor avea cetatenii non-UE care nu isi gasesc de lucru si ce salariu minim universal vor avea cetatenii statelor membre UE de la periferie (Romania, Bulgaria, Polonia, Grecia etc.) care rezida si nu lucreaza in tarile ultra-bogate ale nucleului UE (Germania, Franta, Olanda). Dar astea sunt detalii pe care o sa ni le explice Klaus Werner, cel care, la summit-ul de la Sibiu, nu se distreaza, ci munceste pe branci. A, si nu e clar cum vor primi propunerea partidele care inca il mai sustin pe Klaus Werner pentru candidatura la al doilea mandat de presedinte al coloniei, partide care au o retorica violent anti-salariu minim si pro-corporatii care vor sa fie lasate sa plateasca in continuare salarii de doi lei angajatilor lor romani, ca asa-i “competitiv” si conform cu “legitatile” pietei libere.

CITEȘTE ȘI: Aliatul mai puţin cunoscut în lupta cu kilogramele în plus: Cum funcţionează cura cu usturoi

Ideea plagiata de Franz nu e deloc rea. Dimpotriva, e obligatorie pentru un viitor sumbru in care muncitorul, soferul de uber sau salariatul corporatist va fi inlocuit de algoritmi si de IA.

Doar ca e un pic ciudat ca propunerea sa vina de la un birocrat care contesta violent si in mod santajist masuri similare luate in Italia sau Romania, de exemplu.

In orice caz, ma intreb ce pozitie vor avea popularii si macronienii (noua alianta pan-europeana rezultata din dizolvarea ALDE in partidul La Republique en Marche al lui Macron). Ca, pana acum, acestia s-au opus din rasputeri ideii, data fiind pozitia violent contra salariului minim afisata de marile corporatii si de lobby-stii lor bruxelezi.

*ideea nu e deloc noua, fiind prezenta de mult in dezbatere publica, in lucrarile economistilor (de exemplu, Stiglitz), ale antropologilor (de exemplu, Yuval Harari) si in programele politice de stanga (de exemplu, Jeremy Corbin sau Bernie Sanders). Doar ca pana acum a fost respinsa de o Comisie Europeana condusa de tipul cu sciatica si cu un pantof maro, altul negru, Jean-Claude. Tip care a sustinut candva, pe vremea cand Grecia era distrusa de planul de “salvare” impus de “troica” europeana, ca, “atunci cand nu ii mai poti convinge, trebuie sa ii minti”", scrie Pieprea pe Facebook.

Candidatul socialist la preşedinţia viitoarei Comisii Europene, Frans Timmermans, s-a pronunţat luni, la Varşovia, pentru introducerea unui salariu minim în toate ţările membre ale Uniunii Europene, în vederea reducerii polarizării crescânde dintre bogaţi şi săraci.

Citeşte şi: Care sunt CELE MAI SIGURE recipiente de plastic în funcție de CODURILE inscripționate .