Conflictul din Libia - Trupele mareşalului Khalifa Haftar susţin că au doborât un avion al forţelor rivale

Autor: George Traicu
Publicat: 08-05-2019 09:33

Trupele loiale mareşalului libian Khalifa Haftar au anunţat marţi că au doborât un avion de vânătoare al forţelor Guvernului de Uniune Naţională (GNA) la sud de capitala Tripoli şi l-au arestat pe pilot, prezentat drept ''un mercenar portughez'', relatează AFP potrivit Agerpres.

Libia, cuprinsă de instabilitate de la căderea regimului lui Moammar Gaddafi în 2011, este teatrul unor noi confruntări sângeroase de la lansarea, pe 4 aprilie, de către mareşalul Haftar, ''omul forte'' al estului ţării, a unei ofensive împotriva Tripoli, sediul GNA, recunoscut de către comunitatea internaţională.

Potrivit unei pagini de Facebook a Armatei Naţionale Libiene (ANL), proclamată de către mareşalul Haftar, un avion Mirage F1 a fost doborât în regiunea Al-Hira, la 70 de km sud de Tripoli. Până în prezent, forţele GNA nici nu au dezminţit, nici nu au confirmat aceste informaţii.

ANL a publicat fotografii cu presupusul pilot, care pare să fie rănit la cap, afirmând că este vorba despre ''un mercenar portughez''.

Într-o înregistrare video difuzată pe un site pro-Haftar, pilotul afirmă că este originar din Portugalia şi că are 29 de ani. Întrebat despre activităţile sale în Libia, el a răspuns în engleză: ''Mi s-a cerut să distrug şosele şi poduri'', în cadrul unui ''contract civil''.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării portughez a indicat că ''nici un pilot al armatei portugheze a aerului nu este dat dispărut, că (armata aerului) nu este în prezent în misiune în Libia şi că nu are avioane Mirage F1 în flota sa''.

Ministrul de externe portughez, Augusto Santos Silva, a precizat că nu s-a confirmat că pilotul are cetăţenie portugheză, potrivit agenţiei Lusa