Anunț BOMBĂ - Radu Mazare a fost arestat în Madagascar

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 08-05-2019 14:33
Actualizat: 08-05-2019 21:42

Realizatorul Antena 3 Radu Tudor anunță miercuri pe Facebook că „Radu Mazare a fost arestat în Madagascar”. Ulterior, agențiile de presă, citând surse surse judiciare, spune că fostul primar al Constanței a fost capturat de autorități în Madagascar. Anunțul vine la câteva zile după ce ÎCCJ a decis condamnarea lui Radu Mazăre la 9 ani și 10 luni de închisoare în dosarul Polaris, hotărârea nefiind definitivă.

"În baza art.10 din Legea nr.187/2012 rap. la art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite prin prezenta hotărâre, respectiv 4 ani şi 4 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute 9 ani şi 10 luni închisoare", se arată în decizia ICCJ.

Pe numele lui Radu Mazăre este în vigoare și o sentința definitivă, de 9 ani de detenție. Fostul primar a plecat în Madagascar înainte de decizia judecătorilor, fiind dat în urmărire internațională.