Asasinul regizorului Barry Crane a fost prins la aproape 34 de ani de la crimă

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 10-05-2019 12:32

Asasinul lui Barry Crane, regizorul de televiziune de la Hollywood cunoscut pentru seriale precum "The Incredible Hulk" și "Dallas", a fost prins la aproape 34 de ani de la crimă, relatează Associated Press, potrivit Mediafax.

Bărbatul, Edwin Hiatt, a fost reținut joi, în statul american Carolina de Nord. El a fost pus sub acuzare pentru crimă și va fi transferat în California, unde urmează să își ispășească pedeapsa.

Hiatt, în vârstă de 52 de ani, a fost arestat în baza rezultatelor unor teste ADN și a unei mărturisiri. Urmele sale au fost găsite pe mucuri de țigări, iar amprentele lui, în mașina furată a lui Crane, care a fost abandonată la scurt timp după crimă, pe un drum montan.

În luna martie, detectivii din Carolina de Nord l-au chemat la audieri, unde acesta a recunoscut fapta. Criminalul a afirmat că nu mai ținea minte ce se întâmplase în 1985, dar că și-a amintit scene de atunci cu ajutorul autorităților. Hiatt nu a negat că l-a ucis pe regizor și a dat vina pe consumul excesiv de droguri pentru acțiunile sale din acea perioadă. "Chiar nu vreau să îmi aduc aminte trecutul", a spus Hiatt. "Trăiesc o viață cu totul diferită astăzi", a adăugat el.

Citește și: Patriarhul Daniel, mesaj cu ocazia Zilei Naționale a Regalității

Apropiații lui Edwin Hiatt afirmă că acesta era un om pașnic și generos. "N-ar fi rănit nicio muscă", afirmă Dee Hall, colegul său de muncă. "Aceasta este o faptă care se presupune că s-a întâmplat în urmă cu 30 de ani, omul s-a schimbat de atunci", a continuat acesta.

Barry Crane a murit în Los Angeles, pe 5 iulie 1985. El a fost găsit decedat, gol și înfășurat în cearșafuri, de o menajeră. Documentele din instanță arată că acesta a fost lovit cu o statuie din ceramică și strangulat cu un cablu de telefon.

Barry Crane, pe numele adevărat Barry Cohen, a cunoscut faima în anii 1970 și 1980, când a regizat mai multe episoade din seriale precum "The Incredible Hulk", "Hawaii 5-O", "Dallas" și "Wonder Woman". El a fost producător asociat al serialului "Mission: Impossible/ Misiune: Imposibilă", care a inspirat seria de filme omonimă, cu Tom Cruise în rol principal, începută în anii 1990.