SONDAJ Catalanii s-au răzgândit: NU mai vor să se rupă de Spania

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 10-05-2019 20:25
Actualizat: 10-05-2019 21:55

Pentru prima dată în aproape doi ani de zile, mai mulţi catalani ar prefera mai degrabă ca regiunea să rămână în componenţa Spaniei decât să devină independentă, arată un sondaj de opinie realizat de centrul catalan de sondare a opiniei publice CEO, informează vineri dpa.

În total 48,6% dintre catalanii intervievaţi ar prefera ca regiunea nord-estică să rămână parte a Spaniei, în timp ce 47,2% ar prefera independenţa ei, potrivit sondajului, informează agerpres.ro.

Citește și: Moise Guran prevestește viitorul pentru PSD:’Nu cred că PSD mai poate strânge mai mult de 1,5-1,7 milioane de voturi’

Ultima dată când tabăra anti-independenţă era mai mare decât cea secesionistă a fost în iunie 2017, a amintit vineri cotidianul La Vanguardia.

După referendumul catalan secesionist din octombrie 2017 şi a declaraţiei de independenţă, autorităţile spaniole au emis mandate de arestare pe numele principalilor politicieni din regiune. Mai mulţi membri ai fostului guvern catalan au fost judecaţi de Curtea Supremă de Justiţie a Spaniei din februarie până în prezent, în timp ce alţii, precum fostul lider regional Carles Puigdemont, au fugit din Spania.

Citește și: Ironie la adresa lui Klaus Iohannis! ‘Atâta cheltuială și tot să nu te bage nimeni în seamă’

Puigdemont încă este figura centrală a partidului Junts per Catalunya (JxCat). Deşi nu a candidat în alegerile parlamentare din Spania desfăşurate în aprilie, el va candida la alegerile pentru Parlamentul European (23-26 iunie). Junts per Catalunya a pierdut un mandat în legislativul spaniol în urma scrutinului. În total, separatiştii catalani au obţinut 22 de mandate, dar influenţa lor potenţială s-a redus ca urmare a rezultatului obţinut de socialişti.

Citește și: Rareș Bogdan dă lovitura! Ce a declarat la Summitul de la Sibiu, alaturi de Angela Merkel .