Spania a extrădat un judecător al Curţii Supreme din Peru acuzat de trafic de influenţă

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 13-05-2019 17:09

Justiţia spaniolă a acceptat luni extrădarea unui fost judecător al Curţii Supreme din Peru, acuzat de trafic de influenţă, care a fugit din ţară în octombrie şi s-a refugiat la Madrid, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

Audienţa naţională, un tribunal care se ocupă îndeosebi de cererile de extrădare, a acceptat returnarea lui Cesar Hinostroza în Peru, unde parchetul îl acuză că, împreună cu un grup de magistraţi, a tranzacţionat decizii judiciare.

Citește și: Rareș Bogdan prezintă ‘marea famiglie PSD’! Atac-fulger la un cunoscut baron social-democrat

Decizia este încă susceptibilă de apel şi, dacă este confirmată, trebuie să fie pusă în executare de către consiliul de miniştri.

Fostul judecător a încercat să se opună extrădării sale, temându-se pentru viaţa sa.

Destituit de către deputaţii peruani ca urmare a unui scandal de trafic de influenţă, Hinostroza a fugit din Peru pe 7 octombrie 2018, încălcând interdicţia de a părăsi ţara.

Citește și: Acuze dure din interiorul PSD! Ce le-ar fi cerut Klaus Iohannis liderilor europeni, prezenți la Sibiu

Cu complicitatea unei funcţionare de la serviciile pentru migraţii, el a plecat pe cale terestră în Ecuador, de unde a luat avionul cu destinaţia Amsterdam şi apoi către Madrid, unde trăiesc membri ai familiei sale.

În Peru, fuga lui Hinostroza l-a costat postul pe ministrul de interne, la fel ca şi pe şefii de la poliţie şi serviciile pentru migraţii.