Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu, proiect de lege pentru mămici: Sper ca PNL și Iohannis să nu atace la CCR

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 14-05-2019 14:50

Președintele PSD, Liviu Dragnea și deputatul Lia Olguța Vasilescu au depus în Parlament un proiect de lege prin care să li se permită persoanelor aflate în concediu de maternitate să obțină venituri suplimentare, nu doar cele din indemnizație.

Citește și: Dacian Cioloș, atac EXPLOZIV la adresa lui Klaus Iohannis: Este un președinte fără soluții

”Săptămâna trecută am primit un mesaj care îmi semnala faptul că actualele reglementări legislative nu permit mămicilor să aibă alte venituri decât cele din indemnizația de creștere a copilului. După ce am verificat și am constatat că există această piedică, am rugat-o pe Olguța Vasilescu să semneze alături de mine rapid inițiativa de modificare a acestei legi.

Astăzi am depus la Parlament și acest proiect care permite mămicilor aflate în concediu de maternitate să aibă și venituri din activități independente sau drepturi de autor. Mulțumesc celor care ne-au atras atenția ca să putem interveni rapid și să îndreptăm situația. Nimeni nu este perfect, noi așa am gândit legea, am dublat alocațiile pentru copii, dar asta ne-a scăpat.

Proiectul de lege va fi dezbătut în procedură de urgență în această sesiune. Sper ca de data aceasta PNL și Iohannis să nu aplice blocajul cu care ne-au obișnuit în ultimii doi ani, atacând orice proiect al nostru la CCR.”, scrie Liviu Dragnea.