Cea mai severă lege din SUA, la un pas de adoptare: Parlamentarii din Alabama au votat interzicerea avortului în aproape toate formele

Autor: Andreea Traicu
Publicat: 15-05-2019 19:06

Cea mai severă lege din SUA este la un pas de a fi adoptată. Senatul statului Alabama a votat, marți, legea care interzice avortul, singura excepție fiind cea în care sarcina pune în pericol sănătatea mamei. Pentru a fi pusă în aplicare, legea are nevoie de aprobarea guvernatorului republican Kay Ivey, potrivit Mediafax.

Citeste si Lider PSD, după anunțul lui Iohannis: Nu va face nimic până ce nu e forțat. Una dinte propuneri e de restructurare a guvernului

Guvernatorul statului Alabama este cunoscut drept o persoană care s-a opus cu fermitate avorturilor.

Nu sunt exceptate nici avorturile pentru femeile care au rămas însărcinate ca urmare a violului sau incestului.

Mai multe ONG-uri au anuntat că vor contesta in instanță proiectul.

Legi care limitează dreptul la avort au fost introduse în acest an în 16 dintre cele 50 de state americane. Patru dintre aceste legi interzic avortul din momentul în care pot fi detectate bătăile inimii la embrion.