Bogdan Chiriţoiu: 'Legea e gândită să sprijine dezvoltarea economică, nu să creăm obstacole în calea dezvoltării companiilor'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 17-05-2019 00:38

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a susţinut joi, la Cluj, în faţa reprezentanţilor mediului de afaceri local, o prezentare prin care a explicat că rolul instituţiei pe are o conduce nu este de a da pur şi simplu amenzi care să afecteze companiile, ci acela de a proteja economia, potrivit agerpres.ro.

Bogdan Chiriţoiu a participat la la o conferinţă dedicată concurenţei ai cărei organizatori şi-au propus să reunească toate sectoarele economiei direct interesate din Cluj - IT, industrie, sănătate şi farmaceutice, financiar - bancar, asigurări, retail, energie, telecom, auto, mediu, juridic, agricultură, construcţii şi real estate, servicii şi nu numai.

"Legea e gândită să sprijine dezvoltarea economică, nu să creăm obstacole în calea dezvoltării companiilor. (...) Acesta este rostul discuţiei de astăzi, să vă spunem ce să nu faceţi. Lucrurile care sunt interzise de lege sunt interzise pentru că ele fac rău economiei, nu sunt nişte reguli absurd impuse de la Bucureşti sau de la Bruxelles, ci sunt lucruri care sunt dovedite în decursul timpului. Încercăm să nu luăm decizii disproporţionate, să nu dăm amenzi care să afecteze prea rău compania", a spus preşedintele Consiliului Concurenţei.

Citește și: Cutremur pe piață! Opoziția anunță că Liviu Dragnea a concediat azi zeci de mii de oameni

Acesta a explicat că efortul Consiliului Concurenţei este acela de a asigura un mediu concurenţial care să sprijine dezvoltarea economică, de a ajuta statul să vină cu măsuri care să nu distorsioneze piaţa, precum şi să sprijine guvernul să vină cu o legislaţie favorabilă pentru mediul de afaceri.

Chiriţoiu a mai precizat că, în ultimii ani, Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi de 700 de milioane de euro.

"Unele (dosare - n.r.) sunt în instanţă, dar ce s-a judecat, avem un procent foarte bun, de 90-95% din deciziile ICCJ care ne sunt favorabile, în sensul că spun că am aplicat corect legea. Uneori, instanţa reduce cuantumul amenzii cu un procent de aproximativ 20%. Amenzile sunt încasate de ANAF şi se duc la bugetul statului", a precizat Chiriţoiu.

El a adăugat că, potrivit unui studiu, Academia de Studii Economice a estimat că, în urma activităţii sale, Consiliul Concurenţei a generat beneficii de peste un miliard de euro pentru consumatori prin preţuri mai scăzute.

În ceea ce priveşte abuzurile, genul de comportament cel mai des întâlnit sunt înţelegerile între producători şi distribuitori sau distribuitori şi revânzători.

"Înţelegeri care fixează preţuri minime de revânzare, adică preţuri sub care nu se poate scădea. Acestea sunt situaţiile pe care le întâlnim frecvent şi pe care le amendăm. Ele de ce nu sunt nocive? Pentru că ele nu lasă preţul să se ducă mai jos, căci poate condiţiile din piaţă ar conduce la un preţ mai jos", a spus Chiriţoiu.

În ceea ce priveşte Clujul, acesta a spus că în curând va fi finalizată o investigaţie în care este suspectat un "cartel la licitaţia pentru serviciul de deszăpezire". Chiriţoiu a amintit că şi în trecut a fost descoperit un cartel din care făceau parte şi firme din Cluj, care creştea preţul echipamentelor electronice cumpărate de firma care distribuie electricitate în Transilvania.

Citește și: Informații de ultimă oră despre Elena Udrea! S-a întâmplat în secret

PRIAevents, împreună cu Consiliul Concurenţei, a organizat, pentru al doilea an consecutiv, la Cluj-Napoca, conferinţa dedicată concurenţei. Astfel, Clujul a devenit gazda celei mai importante conferinţe în domeniu - PRIA Competition Cluj-Napoca - platforma unică de dezbateri pentru mediul de afaceri despre concurenţă.

"De ce Cluj- Napoca? Pentru că este oraşul cu cea mai mare dezvoltare în ultimii ani, fiind ales de foarte multe companii pentru investiţii, dar şi care a creat mulţi antreprenori de succes. Este un oraş dinamic pentru mai multe sectoare de business, este oraşul smart care este în fruntea tării, are acelaşi PIB per capita ca şi Bucureştiul şi, nu în ultimul rând, are unul dintre cele mai dezvoltate medii academice şi rezultate excelente ale studenţilor", spun organizatorii PRIAevents.

Conferinţa PRIA Competition Cluj-Napoca face parte din seria conferinţelor organizate de PRIAevents care aduc în atenţie cele mai importante şi mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu şi beneficiază de o prezenţă mare a participanţilor şi a mass-mediA. Cu o experienţă de peste 12 ani în organizarea evenimentelor premium, echipa PRIAevents este recunoscută pentru organizarea evenimentelor bine documentate din cele mai reprezentative sectoare ale economiei.