Referendum în Elveția: reguli mai stricte privind armele de foc

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 19-05-2019 09:36

Alegătorii elveţieni se pronunţă duminică, prin referendum, asupra oportunităţii introducerii unor reguli mai stricte privind armele de foc, transmit dpa şi AFP, potrivit Agerpres.

Peste 27% dintre elveţieni deţin arme de foc, una dintre cele mai ridicate proporţii din Europa Occidentală, conform Institutului de studii internaţionale şi dezvoltare din Geneva.

Partidul Popular (extrema dreaptă) se opune unei restricţionări a regimului armelor semiautomate, însă guvernul federal de la Berna susţine că Elveţia trebuie să respecte normele mai stricte ale Uniunii Europene, în caz contrar riscând să fie exclusă din acordul de cooperare privind securitatea şi migraţia.

Oponenţii planului guvernamental sunt de părere că acesta va conduce către o interdicţie totală asupra armelor de foc de către persoane fizice.