SUA au emis ALERTĂ DE SPIONAJ: La ce recurge China pentru a afla totul despre americani

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 22-05-2019 04:00
Actualizat: 22-05-2019 07:51

Statele Unite au avertizat că dronele fabricate în China ar putea prezenta riscuri de spionaj şi oferi Beijingului "acces neîngrădit" la datele utilizatorilor acestora, într-un context de rivalitate tehnologică între cele două puteri, informează AFP.

Potrivit postului de ştiri CNN, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA (DHS) a emis luni o alertă pentru a semnala "riscul potenţial în materie de date" pe care îl prezintă dronele fabricate în China. În notă nu este menţionat niciun fabricant, însă 70% dintre dronele civile din întreaga lume sunt produse de compania chineză DJI.

Citește și: Adevărul a ieșit la iveală! Cine sunt cei care primesc cele mai mari pensii

Guvernul american este "foarte îngrijorat de produsele tehnologice care introduc date americane pe teritoriul unui stat autoritar şi permit serviciilor de informaţii ale acestuia să acceadă liber la datele sale sau să abuzeze de ele de o altă manieră", se spune în această notă citată de CNN.

Deja aflate într-o bătălie comercială, China şi SUA luptă şi pentru dominaţie tehnologică. În numele securităţii naţionale, Administraţia lui Donald Trump le-a interzis săptămâna trecută companiilor americane să vândă echipamente de ultimă oră către Huawei, suspectată de spionaj în favoarea Chinei. Fondatorul Huawei, Ren Zhengfei, fost inginer al armatei chineze, a respins de mai multe ori aceste acuzaţii, informează agerpres.ro.

Citește și: Liviu Dragnea: Trebuie eliminată pensia specială pentru parlamentari

Luni, Washingtonul părea să dorească o dezescaladare a conflictului, decretând o amânare de 90 de zile înainte de impunerea sancţiunilor.

"Securitatea se află în centrul a tot ce facem noi", s-a apărat marţi DJI într-un comunicat. "Tehnologia noastră a fost verificată într-un mod independent de guvernul american şi principalele companii" ale ţării, a adăugat liderul mondial al dronelor.

Citește și: Liviu Dragnea continuă războiul: ‘Dacă ăştia vor reveni la putere, vor face un sistem mult mai dur decât l-au făcut Coldea şi Kovesi’

DJI a fost fondată în 2006 în Shenzhen (sudul Chinei) de un tânăr pasionat de modelism. Compania chineză nu are niciun concurent de anvergură american, după retragerea companiei californiene GoPro de pe piaţă. Această dominaţie îi pune probleme Washingtonului: în 2017, armata americană a interzis utilizarea dronelor DJI din motive de securitate.