A început licitația pentru finalizarea construcției variantei ocolitoare Târgu Jiu

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 22-05-2019 19:02

CNAIR SA a publicat pe platforma electronică destinată achizițiilor publice (SICAP) anunțul pentru contractul destinat finalizării lucrărilor la Varianta de Ocolire a Municipiului Targu Jiu, obiectiv care va avea o lungime de aproximativ 20 de km, informează compania, informează Mediafax.

Citește și: De ce constructorii români nu sunt în stare să realizeze autostrăzi: 'Constructorii străini au venit aici făcându-și niște calcule foarte reci'

Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru data de 23 iulie 2019. Într-o perioadă de 18 luni, pe Varianta Ocolitoare Târgu Jiu trebuie construite 3 noduri rutiere, 2 intersecții giratorii, 4 poduri și 8 pasaje.

După finalizarea lucrărilor cu o valoare estimată de 207.096.195,90 lei, fără TVA, accesul pe această variantă se va face din DN 66 (E79), de la km 69+800 (kilometraj pe DN66), atât către est (14,909 km), cât și către vest (5,078 km).

Perioada minimă de garanție a lucrărilor va fi de minim 5 ani, dar poate fi majorată până la 7 ani.