Un fost militar israelian, căutat pentru înființarea unei rețele de prostituție cu minori, a fost arestat în Portugalia

Autor: George Traicu
Publicat: 24-05-2019 07:19

Un fost militar israelian, Assi Moosh, căutat la nivel internaţional sub acuzaţia că a înfiinţat în Columbia o reţea de prostituţie cu minori, a fost arestat la Lisabona, a anunţat Garda Civilă spaniolă, care a participat la operaţiune, relatează AFP potrivit news.ro

Assi Moosh - care a intrat în Columbia în 2009, ca turist, şi a fost expulzat din această ţară în 2017 - conducea un hotel, la Taganga, pe malul Mării Caraibilor.

Presa locală l-a supranumit ”demonul din Taganga”.

Tineri, inclusiv minori, se prostituau cu clienţi ai hotelului, a acuzat joi, într-un comunicat, Garda Civilă, care evocă ”sclavia”.

Autorităţile columbiene au emis un mandat internaţional de arestare, prin Interpol, cu privire la trafic de persoane în scopuri sexuale, trafic de droguri şispălare de capitaluri.

Potrivit Gărzii Civile, fostul militar, în vârstă de 45 de ani, s-a ascuns la Ibiza, în Baleare, iar apoi la Barcelona.

El a fost arestat miercuri, în Portugalia, având asupra sa documente israeliene false, într-o operaţiune a poliţiei portugheze, în cooperare cu Garda Civilă spaniolă şi polişia columbiană.

În decembrie, poliţia columbiană a anunţat o operaţiune împotriva unei structuri conduse de către Moosh, care a condus la arestarea a trei israelieni şi doi columbieni.