SOV îndeamnă la boicotarea alegerilor europarlamentare: 'România nu câștigă nimic. Singurii care au de câștigat sunt cei 32 de neica-nimeni'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 25-05-2019 09:35
Actualizat: 25-05-2019 09:37

Aflat în spatele gratiilor, fostul mogul Sorin Ovidiu Vîntu are o poziție uluitoare în privința alegerilor europarlamentare, care vor avea lor pe 26 mai. Acesta susține că votul pe care îl vor da românii duminică nu are nicio „valoare proactivă”, iar România nu câștigă nimic de pe urma acestor alegeri. Singuri care au de câștigat, în opinia lui Vîntu, sunt „cei 32 de neica-nimeni”. „Să urnești o țară întreagă doar pentru atâta lucru este nu doar caraghios, ci și amuzant. La fel de amuzant va fi și când cei de la Bruxelles vor afla câți securiști le ocupă fotoliile de europarlamentari”, conchide Vîntu.

ANCOM vine în sprijinul românilor - lansează aplicația 'Apel 112' și serviciul 'SMS 113'. Cum funcționează

„Votul și zigotul

Hai să mai restabilim un adevăr, generație. Pe planul marilor decizii, Bruxelles-ul nu înseamnă nimic. El este doar partea birocratică, partea executivă a deciziilor statelor importante din Europa în frunte cu Germania. La fel ca orice organizație, și UE are nevoie de o căpetenie. N-ar avea nicio importanță dacă această căpetenie s-ar numi Germania, Franța sau Italia, cu singura condiție ca ea să nu opereze doar în interes propriu, ci în interesul tuturor componentelor acestei organizații.

Nefăcând acest lucru, organizația nu are niciun viitor, iar votul pe care îl vei da pe 26 mai nu are nicio valoare proactiva. Ceea ce votezi tu, generație, nu este decizia, ci vitrina. O vitrină cu mii de manechine cumplit de costisitoare și total inutile din perspectiva marilor decizii. Dacă vrem repoziționarea României în actuala UE, nu trimiterea unor manechine fără pic de influență în marele joc este soluția, ci negocierea și semnarea unor tratate bilaterale cu marile puteri europene. A-ți pierdea vremea pe la secțiile de votare doar pentru a băga 20 de mii de euro în buzunarul unor neica-nimeni este un act de caritate prost direcționat. Toate aiurelile pe care politicienii și mare parte a presei ți le bagă în cap n-au niciun corespondent în viața reală. România nu câștigă nimic, românii nu câștigă nimic de pe urma acestor alegeri. Singurii care au de câștigat, sunt așa cum ți-am mai spus, cei 32 de neica-nimeni. Să urnești o țară întreagă doar pentru atâta lucru este nu doar caraghios, ci și amuzant. La fel de amuzant va fi și când cei de la Bruxelles vor afla câți securiști le ocupa fotoliile de europarlamentari.”, scrie Vîntu, pe Facebook.

Românii își vor alege duminică reprezentanții în Parlamentul European pentru următorii 5 ani. România are alocate 32 de locuri în PE, acestea fiind repartizate partidelor în funcție de numărul de voturi pe care le vor obține la alegeri.