Aurelio De Laurentiis a avut o ofertă de 900 de milioane pentru vânzarea clubului Napoli

Autor: George Traicu
Publicat: 24-05-2019 13:41

Patronul clubului Napoli, Aurelio De Laurentiis, a declarat, într-un interviu pentru Corriere dello Sport, că recent i s-a prezentat oportunitatea de a vinde gruparea cu 900 de milioane de euro.

“Un domn m-a abordat în urmă cu câteva zile cu o atitudine prietenoasă, dar precaută. Mi-a spus: ‘Aurelio, am posibilitatea să îţi fac cunoştinţă cu un cumpărător care ar vrea să îţi facă o ofertă de 900 de milioane de euro’. Am zâmbit şi am reiterat ceea ce am spus în mod repetat, că Napoli nu este de vânzare”, a spus De Laurentiis, potrivit Football Italia.

La Napoli este legitimat, din 2015, fundaşul Vlad Chiricheş.

De Laurentiis, care a împlinit astăzi 70 de ani, conduce gruparea italiană din 2004.