CCR, răspuns-fulger pentru Iohannis - Judecata pe 5 iunie

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 24-05-2019 15:00

Curtea Constituțională va dezbate pe 5 iunie sesizarea președintelui Klaus Iohannis pe iniţiativa lui Şerban Nicolae care instituie scutiri de taxe pentru activităţi economice autorizate, inclusiv jocurile de noroc, desfăşurate pe terenuri, precum insule, grinduri, sau alte suprafeţe de uscat.

Klaus Iohannis a trimis la CCR o lege-cheie a lui Șerban Nicolae: scutire de taxe pentru cazinouri în insule

Printre motivele de neconstituționalitate prezentate de șeful statului Klaus Iohannis se numără adoptarea proiectului de lege în Senat cu depășirea termenului constituțional de 60 de zile stabilit pentru prima Cameră sesizată.

„Propunerea legislativă privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu și de regim juridic special a fost depusă la Senat, ca primă Cameră competentă, spre dezbatere și adoptare, la data de 6 martie 2017. (...) Adoptarea legii de către Senat, ca primă Cameră competentă, în ședința din data de 6 noiembrie 2017, s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 75 alin. (2), fiind dezbătută și adoptată cu depășirea termenului constituțional de 60 de zile stabilit pentru prima Cameră sesizată. Procedând în acest mod, dezbaterea și adoptarea de către Senat a legii criticate în ședința din 6 noiembrie 2017 echivalează și cu încălcarea jurisprudenței Curții Constituționale și, implicit, a prevederilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală”, se arată în textul sesizării, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.