Gheorghe Funar (Partidul România Noastră) îl susține pe George Simion în cursa pentru alegerile europarlamentare

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 24-05-2019 16:07

Biroul Permanent Național al Partidului România Noastră a hotărât ca să adreseze un APEL către membrii și simpatizanții partidului, precum și pentru alegătorii nehotărâți, solicitându-le să meargă la vot și să-l voteze pe candidatul independent George-Nicolae Simion, aflat pe locul 15 pe buletinul de vot.

Citește și: Klaus Iohannis, mesaj pentru familiile militarilor români răniți în Afganistan

„Cu încălcarea prevederilor din Constituția României a fost oprită participarea Partidului România Noastră (P.R.N.) la alegerea membrilor din România pentru Parlamentul European din 26 mai a.c. Ca urmare, pentru membrii și simpatizanții Partidului România Noastră s-a interzis dreptul constituțional de a alege și de a fi aleși pe lista P.R.N.

Prin votul Dumneavoastră puteți decide ca în Parlamentul European să ajungă domnul George-Nicolae Simion, un român care a dovedit prin fapte că este un luptător pentru Neam și Țară, precum și pentru Unirea Republicii Moldova cu România.

Partidul România Noastră le solicită românilor din Țara-Mamă și românilor alungați pretutindeni de Regimurile post-decembriste să nu voteze la referendumul de formă pus la cale de Președintele Iohannis pentru a putea face campanie electorală, pe bani publici, pentru Partidul Național Liberal (P.N.L.)”, a declarat Dr. Gheorghe Funar, Președintele Partidului România Noastră.