Partidul lui Tsipras a fost MĂCELĂRIT în Grecia: au fost convocate alegeri anticipate

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 27-05-2019 00:40

Premierul grec Alexis Tsipras, al cărui partid, Syriza (stânga) a fost dur sancţionat în alegerile europene şi locale, a convocat duminică alegeri legislative ”imediat” după al doilea tur al alegerilor municipale, prevăzute la 2 iunie, relatează AFP.

Citește și: ALERTĂ - Gabriela Firea îl REFUZĂ pe Liviu Dragnea: NU vreau să candidez la prezidențiale

Partidul său Syriza a fost devansat cu peste opt puncte procentuale de Noua Democraţie (ND, drepta, opoziţie), potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne, confirmat de rezultate oficiale parţiale.

Mandatul prim-ministrului Tsipras ar fi urmat să se încheie în luna octombrie.

„Rezultatele nu se ridică la așteptările noastre. Nu voi ignora acest lucru”, a declarat Tsipras.

Prim-ministrul a anunțat că se va întâlni cu președintele grec Prokopis Pavlopoulos, pentru a discuta despre organizarea alegerilor anticipate. Acestea ar urma să aibă loc după alegerile locale și regionale din Grecia, ce vor avea loc în data de 2 iunie.