VIDEO - Klaus Iohannis a RĂBUFNIT după votul din Diaspora: Românii au fost umiliți de Guvern. Este inacceptabilă bătaia de joc a autorităților!

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 27-05-2019 12:13

Președintele Klaus Iohannis s-a declarat luni, la Palatul Cotroceni, deranjat de situația românilor care au stat la cozi să voteze în Diaspora și a cerut instituțiilor să nu fie împotriva cetățenilor.

„Este inacceptabila bataia de joc a autoritatilor la adresa romanilor din Diaspora, romanii au fost suspusi unor noi umilinte din partea unor guvernanti incapabili sa inteleaga ca rolul lor e sa fie in slujba cetateanului, nu impotriva lor. Cer autoritatilor ca dupa incindentele foarte grave din 2014, care s-au repetat regretabil ieri, sa ia masuri pentru ca romanii sa voteze fara sa stea la cozi interminabile pentru a-si exercita dreptul constitutional de a vota”, a spus șeful statului.